Boston Celtics au obținut prima victorie stagională, după ce au trecut în primele ore ale dimineții de sâmbătă de Detroit Pistons cu scorul de 96-85. Pentru prima dată cu căpitanul Paul Pierce în teren, verzii lui Doc Rivers au fost cei care s-au desprins mai serios după două aruncări libere transformate de către Ray Allen (11-6). Datorită unei defensive mai slabe a celor din Boston, Detroit Pistons, cu un Greg Monroe în mare formă, au revenit pe tabelă.

Remarcații partidei:
Boston Celtics : Jermaine O'Neal a fost fără dubii, MVP-ul încleștării. Fostul pivot al lui Indiana Pacers a izbutit 19 puncte și 7 recuperări, fiind la cea mai bună prestație de când a semnat cu Celtics. Brandon Bass a făcut de asemenea un meci bun, cu 17 puncte.
Detroit Pistons: În replică, Greg Monroe a reușit 22 de puncte și 9 recuperări.
*Foto- sports.yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu